Există, desigur, soluţii

  Există, desigur, soluţii:
       – satisfacerea tuturor nevoilor fără restricţii (hedonism etc.)
       – izolarea de lume (asceză)
       – prometeismul
       – ataraxia prin stingerea dorinţelor
       – dizolvarea în iluzii (fantezia estetului)
       – refugiul în muncă (carieră etc.)
       – escapismul (bani, călătorii etc.)
       – refugiul în erotism
       – refugiul în familie (fericita cale mediocritas)
       Comprimând, totul s-ar reduce la acestea două: îmbrăţişarea lumii sau refugiul în faţa ei. Te laşi în voia fluxului ori i te opui: ambele, trebuie spus, soluţii la fel de legitime, de funcţionale.
       Atâta doar, că în fond – în fond – nu există soluţie.

Celulele stem sub microscop

Odinioara demult celulele stem erau imaginate ca fiind posibile  chei pentru rezolvarea tuturor problemelor de sanatate cu care se confruta omenirea. Astazi insa, tehnologia a evoluat suficient de mult pentru ca medicina moderna sa treaca de la a crede in ele la a folosi celulele stem in lupta cu unele dintre cele mai teribile boli ale secolului XXI: cancerul si  leucemia. A durat mai bine de 30 de ani pentru ca aceste tehnologii sa fie suficient de mult perfectionate pentru a putea fi folosite insa acum se poate si tot mai multe clinici si banci de celule stem apar pe tot globul oferind servicii considerate alta data doar un vis.
Recoltarea celulelor stem se poate face la nastere sau pe parcursul vietii, insa cea mai utilizata varianta este prima pentru ca ea ofera cea mai buna alternativa pentru obtinerea de celule stem viabile.
Se stie ca la nastere, sangele din cordonul ombilical este plin de celulele stem. Odinioara, tot acest material genetic nepretuit se pierdea insa acum, parintii pot opta din timp pentru o banca de celule care le va facilita recoltarea si stocarea acestora pana la momentul la care, ele ar putea fi necesare. Insa daca vrei mai multe detalii poti citi pe http://www.celule-stem.eu/ Daca insa exista pacienti care au nevoie de chimioterapie si nu dispun de o rezerva de celule stem, aceasta poate fi constituita prin obtinerea lor din sange sau . Si cum tratamentele radiologice sau chimioterapice sunt frecvent intalnite la pacientii bolnavi de cancer iar rezultatul direct este o distrugere masiva a sistemului imunitar utilizarea celulelor stem este absolut necesara. Iar daca anterior inceperii curei bolnavilor li se recolteaza celule stem din sange, recuperarea ulterioara si refacerea sistemului imunitar va fi mai rapida si cu mult mai eficienta.
Indiferent de situatie, folosirea celulelor stem a facilitat salvarea multor vieti si este posibil ca in viitor numarul de potentiale utilizari pentru aceste celule sa creasca si mai mult.

Orientalismul

Poţi depista imediat spiritul oriental. Am observat cu oarecare stupoare, pe vremuri, că o singură pagină din Sartre, luată la întâmplare, conţine mai multe idei decât întreaga operă a oricărui gânditor valah. Lucrul e facil demonstrabil. Când asculţi un occidental, ce te surprinde imediat e mulţimea ideilor din economia discursului. E de neconceput ca ele să nu existe şi acela să fie un ins cunoscut. O ebuliţie extraordinară, o disciplină a discursului înlănţuind, inferând ideile într-un raport dialogic, spre o concluzie originală care te conduce întotdeauna într-o sferă superioară premiselor, şi unde găseşti mereu un principiu de acţiune, o ancoră în real. Insul oriental? Insul oriental excepţional, adaug… Insul oriental narează. Asta e excepţia lui discursivă. E narator desăvârşit, rafinat, interminabil: capabil să-ţi explice – pe lung şi pe lat – o situaţie, să-i facă genealogia şi în fine să desprindă concluzii dinainte fixate, el face asta, în mod stupefiant, fără a adăuga nimic. Două ceasuri de discurs, de logos masticat până la ameţeală, fără să poţi auzi o singură, cât de plăpândă, idee, ceasuri în care te zgârii pe obraz încercând să rezişti şi după care, ca după beţiile crepusculare, e cu neputinţă totuşi să-ţi aminteşti ceva. Sunt inşi cultivaţi, rafinaţi, îţi spui, nu e vorba de imbecili, ce e scamatoria asta incredibilă? Orientalismul e oare un blestem? Lucruri de spus într-o frază el le spune într-o pagină, lucruri de pus într-o pagină le spune într-un raft de bibliotecă…
       Ştiu de unde ni se trage. Văd cohorte de ţărani în mijlocul câmpului, sprijiniţi gânditor în bâte, privind cum se ridică în vălătuci aburul misterios al câmpului, cohorte de strămoşi amorţiţi în faţa cafenelelor, trăgând din narghilea sub soarele tâmp, încercând să fie turci şi greci cum încearcă azi să fie occidentali, pălăvrăgind acolo ore, decenii, secole, sub aburul albastru al tutunului, sub aburii cafelei, sub aburii saunei, sub aburi, sub aburi… Din asta cu greu putea ieşi un principiu al realităţii.

       Nothomb: ‘Schimburile cu corespondenţii mei ocupă un loc enorm în existenţa mea. Dacă s-ar opri, ar fi ca un vid, un doliu… Scriu opt scrisori pe zi. Am peste 2000 de corespondenţi’.

       Tulburat de cazul mamei care şi-a ucis copilul şi apoi a vrut să se sinucidă. Fetiţa ei, de 8 ani, avea un handicap motor cerebral sever (fără autonomie, o bucată de carne vie). Mama o sedează în prealabil cu medicamente, apoi o sufocă. La sfârşit ia doza de medicamente necesară sinuciderii, dar e salvată in extremis la spital, unde recunoaşte caracterul voluntar al omuciderii. Fetiţa locuia cu mama şi bunica ei, trei femei singure…
       De aici cele două propoziţii egal de legitime, care încep cu:
       – ‘La drept vorbind, nu ai dreptul să iei viaţa nimănui’, şi
       – ‘La drept vorbind, nimeni nu o poate judeca pe această femeie’.

       Aud lucruri oarecum surprinzătoare despre Harta şi teritoriul. S-ar părea, izbutit dincolo de aşteptări – cel mai bine scris, cel mai lucid roman al său etc. În lipsa etichetei ‘scandalosul Houellebecq’, cum cartea nu are nimic polemic sau isteric, ziariştii au dificultăţi să-şi facă o grilă şi au amuţit. ‘Criticii’, care pregăteau o nouă execuţie, sunt oarecum nedumeriţi, jenaţi; unul şi-a publicat cu timiditate execuţia în La Repubblica… Apariţia pare să fi prins pe picior greşit pe toată lumea.

elogiu al discreţiei

Am citit de curând un ‘elogiu al discreţiei’ de Renaud C. Pff. Sunt autori de 2500 de ani care mi se par mai contemporani.

       The american (2010), L’homme qui voulait vivre sa vie (2010).

       Cei care spun – şi o fac des – ‘suntem într-o epocă a cinismului’ ar spera să revenim la timpuri ale naivităţii bune. Dar s-a terminat, asemenea epoci nu revin niciodată. Şi în general nu există ‘reveniri’ de vreun fel… Reacţionarismul ca idee e poate impresionant, dar inept. Accelerarea îşi urmează cursul; lucrurile, când nu trenează, înaintează implacabil etc. Da, insul născut peste 200 de ani va fi inabordabil verbal, un monstru de cinism, precizie şi indiferenţă, expediind totul în trei fraze. Pentru omul anului 1800, noi suntem sigur monştri: cu un verbiaj lătrat, repeziţi, privilegiem acţiunea, am abandonat gestul formal, ceremonialul, gratuitul, simbolica măruntă a vieţii; un fel de hiper-primitivi tehnologizaţi. Şi n-are nici o importanţă, okay. Întregul proces înaintează.

       Câteodată urcă în mine o furie fără margini; aş fi în stare să distrug tot. După, vine raţionalizarea, autoironia etc. Dar acele momente, dumnezeule… sunt tot ce poate fi mai exaltant, mai tulburător. Nimica nu e mai îndreptăţit şi mai limpede. Ca o doză de drog şi de clarviziune. Sau de clarviziune, punct.

       Firele de praf în razele dimineţii.

       Tot ce am crezut despre români s-a surpat ca un mal. (C., care credea că 40.000 de români citesc Heidegger, pentru că ăsta fusese prin ’80 tirajul unei antologii…) Când te gândeşti, am asistat la o cădere de nivel care nu se poate compara cu nimic. Rezultă fie că am crezut despre popor lucruri incredibile, fără s-avem habar cine e. Fie că poporul s-a schimbat sub ochii noştri şi am asistat, într-o accelerare istorică trivială, la o mutaţie colosală, trezindu-ne pe străzi, aproape peste noapte, cu alt popor. Realmente îţi spui: ăsta e un popor bulgar, tunisian, patagonez, n-are nici o legătură cu ceva cunoscut; nu ştiu de câte ori am fost mirat că mulţimea care fojgăie în jurul meu ştie limba română.
       Alţii au impresia că noua lor patrie e un continent. Sau: ‘Occidentul’. Bun. Eu nu mai am patrie. Şi ‘lumea’ mi se pare vag, siropos. Ce pot să spun, de unde sunt? De nicăieri. Sunt aici, n-ajunge? Sunt aici.

Despre detergent

O casa curata este cartea de vizita a unei persone care se respecta atata pe ea insasi cat si pe cei din jur. In afara de faptul ca este frumos sa avem o casa curata este si sanatos. Praful adunat  in apartamente de foarte multe ori este punctul de plecare al unor alergii de care nu veti mai scapa toata viata.
Casa curata este totodata si primul element care transforma un simplu apartament intr-un loc confortabil, in care ti-e mai mare dragul sa ajungi sau sa primesti invitati.
Nevoia acuta de a curata cat mai eficient a stimulat producatorii de detergenti sa fie din ce in ce mai creativi si sa scoata pe piata produse din cele mai performante.
Pentru ca avem din ce in ce mai putin timp de alocat curateniei, in momentul in care facem curat este bine sa alegem produse de calitate, care sa ne usureze treaba dar care sa curete eficient suprafetele sau hainele incat sa nu fie nevoie  sa facem mai des curat sau sa revenim asupra locului curatat de mai multe ori.
In acest scop gasim detergenti profesionali cu putere ridicata de curatare si dezinfectare, care ne permit sa lasam in urma locul si lucrurile impecabile fara sa investim sume imense.
Detergentii se gasesc  in forma lichida sau solida(granule) avand o structura asemanatoare sapunului dar puterea de spalare cu mult superioara. Sunt agenti de spalare si curatare ce modifica tensiunea apei de spalare astfel rezultand o suprafata igienizata.
Detergentii fie ca sunt lichizi sau granule, contin elemente si combinatii chimice active ce ajuta la indepartarea unei game vaste de murdarie, de la simple pete de mancare pana la pete de ulei.
Pe piata se gasesc detergenti profesionali impartiti in doua mari categorii :
Spalare manuala - rufe, vase, pardoseala sau orice alte lururi care nu se pot baga in masina de spalat dar necesita spalare.
Spalare automata - in general spalarea mecanizata a lucrurilor si hainelor, nefiind indicat sa fie folosit la spalarea manuala deoarece fiind mai puternic va poate afecta pielea.
Toata gama de detergenti se mai poate clasifica si in functie de domeniul in care pot fi utilizati ca de exemplu detergent de vase, detergent universal, detergent rufe, detergent covoare, detergent geamuri, detergent pardoseli, etc.
Pentru aproape orice domeniu in care poate fi folosit, detergentul profesional are varianta manuala si varianta automata pentru a fi accesibil in orice conditii este nevoie.
In categoria detergenti gasiti tot ceea ce aveti nevoie pentru igienizarea casei dumneavoastra. Puteti curata orice suprafata cu minim de efort. Unii detergenti se pot folosi ca atare iar altii trebuie diluati, conform specificatiilor de pe ambalaj, indiferent  de acest lucru intodeauna clatiti bine suprafata spalata mai ales daca aveti copii sau animale in apropiere.
Inca un aspect de care trebuie tineut cont daca sunteti o persoana «eco » : nu toti detergentii sunt biodegradabili. Desi marea majoritate respecta normele si  o data ajunsi in apele reziduale se descompun sub influenta microorganismelor in substante nenocive, exista si detergenti care nu se descompun astfel si deci reprezinta un element de poluare al naturii.

Apostrophes

 Mă uit la o emisiune ‘Apostrophes’ veche, de prin ’80. Printre invitaţi, Jean-Marc R., un scriitor ‘faimos, laureat al premiului Renaudot, aflat astăzi la al 10-lea roman al său’. Renaudot e, cred, al doilea premiu literar din Franţa. Acest scriitor, azi, nu mai există. A mai publicat din când în când romane, apoi s-a pierdut din vedere; romanele n-au fost reeditate. Încă unul. Încă unul din zecile, din sutele de inşi care au crezut că sunt scriitori, şi cărora le-au trebuit 20 de cărţi pentru a se lămuri de contrariu.
       Cine încurajează toată această iluzie organizată? Dacă scoteai cu secole în urmă o carte sau două şi ele nu impresionau, singurul lucru limpede era că nu eşti scriitor. Mi se pare mai puţin gravă existenţa acestui autor nefericit: e cu mult mai grav ce i s-a făcut vreme de două decenii. Cu concursul unor edituri importante, al unor critici, al unui sistem de reviste şi premii, prin studii, teze de doctorat şi sinteze, fără milă, a fost făcut să creadă că e scriitor.
       Şi-ar fi putut trage un glonte în cap, acest om.
       Cine fabrică ‘scriitori’, ce face şi desface opere, reputaţii? E impostura structurală a editurilor, enorma mizanscenă lucrativă prin care e simulată o producţie de artă în secol? Oamenii nu sunt cu totul imbecili. Oricine observă, într-un anticariat, că din producţia anilor ’60-70-80 n-a mai rămas nimic, cu excepţia – aproximativă – a patru-cinci titluri, la drept vorbind destul de jalnice. Totuşi, premiile au fost încasate. Articolele de elogii au fost, ca într-o psihoză colectivă, cu sinceritate scrise. Sute de locuri, în bizare ‘uniuni de creaţie’, au fost ocupate. De cine? Mister. Rămâne un maldăr de terfeloage de felurile grosimi, a căror simplă răsfoire îţi trimite un nor de praf pe esofag şi o silă resemnată în suflet. O producţie de spectre; luat în sine, sistemul e o lungă procesiune de fantome.