Se facea ca era intr-o dimineata normala, dintr-o saptamana absolut normala. Ma trezesc, fac un dus, ma machiez si pornesc inspre locul de munca. Mereu cand merg la serviciu, circul cu acelasi autobus, ca orice om normal. Ajungi sa cunosti pana si ultimul bec din autobusul ala nenorocit. De obicei ma asezam undeva la mijlocul autobusului. De data asta insa nu stiu ce m-a apucat de m-am asezat taman in spate.
Autobusul era aproape gol, fiindca majoritatea calatorilor coborasera la statia anterioara. Si urca, un boschetar, nespalat jegos, si care emana un miros, de sa-ti mute nasul nu alta. Si se aseaza ghiciti unde? Exact: fix langa mine. De fapt in fata mea. Si se uita exact la mine, ma studia. Eu, tembela ca de obicei, in loc sa ma ridic frumos si sa merg langa sofer sau langa taxatoare, nu m-am miscat din locul ala. Parca eram din piatra m-am blocat efectiv. Dintr-o data vad ca se intinde spre urechile mele, la cercei. In secunda urmatoare am simtit ca trebuie sa tip. Dar am constatat cu stupoare ca nu mai aveam voce. Parca eram paralizata. Norocul meu a fost ca a oprit autobusul si era exact statia mea. Am zbughit-o afara din autrobus, si m-am indreptat direct la birou. Nu mi-a mai trebuit nici cafea, nici tigara. Stateam pe scaun si priveam fix intr-un punct.
Colegii dupa ce le-am spus m-au luat la puricat. Cum nu ai tipat: pai daca eram eu in locul tau tipam de numa! Serios? Mai da ce eroine aveam langa mine. Nu stiu cum ar fi reactionat altii, sau altele, dar atunci mi-am dat seama ca eu intru in soc in momentul in care cineva doar vrea sa ma atace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu