Mă uit la o emisiune ‘Apostrophes’ veche, de prin ’80. Printre invitaţi, Jean-Marc R., un scriitor ‘faimos, laureat al premiului Renaudot, aflat astăzi la al 10-lea roman al său’. Renaudot e, cred, al doilea premiu literar din Franţa. Acest scriitor, azi, nu mai există. A mai publicat din când în când romane, apoi s-a pierdut din vedere; romanele n-au fost reeditate. Încă unul. Încă unul din zecile, din sutele de inşi care au crezut că sunt scriitori, şi cărora le-au trebuit 20 de cărţi pentru a se lămuri de contrariu.
Cine încurajează toată această iluzie organizată? Dacă scoteai cu secole în urmă o carte sau două şi ele nu impresionau, singurul lucru limpede era că nu eşti scriitor. Mi se pare mai puţin gravă existenţa acestui autor nefericit: e cu mult mai grav ce i s-a făcut vreme de două decenii. Cu concursul unor edituri importante, al unor critici, al unui sistem de reviste şi premii, prin studii, teze de doctorat şi sinteze, fără milă, a fost făcut să creadă că e scriitor.
Şi-ar fi putut trage un glonte în cap, acest om.
Cine fabrică ‘scriitori’, ce face şi desface opere, reputaţii? E impostura structurală a editurilor, enorma mizanscenă lucrativă prin care e simulată o producţie de artă în secol? Oamenii nu sunt cu totul imbecili. Oricine observă, într-un anticariat, că din producţia anilor ’60-70-80 n-a mai rămas nimic, cu excepţia – aproximativă – a patru-cinci titluri, la drept vorbind destul de jalnice. Totuşi, premiile au fost încasate. Articolele de elogii au fost, ca într-o psihoză colectivă, cu sinceritate scrise. Sute de locuri, în bizare ‘uniuni de creaţie’, au fost ocupate. De cine? Mister. Rămâne un maldăr de terfeloage de felurile grosimi, a căror simplă răsfoire îţi trimite un nor de praf pe esofag şi o silă resemnată în suflet. O producţie de spectre; luat în sine, sistemul e o lungă procesiune de fantome.
Cine încurajează toată această iluzie organizată? Dacă scoteai cu secole în urmă o carte sau două şi ele nu impresionau, singurul lucru limpede era că nu eşti scriitor. Mi se pare mai puţin gravă existenţa acestui autor nefericit: e cu mult mai grav ce i s-a făcut vreme de două decenii. Cu concursul unor edituri importante, al unor critici, al unui sistem de reviste şi premii, prin studii, teze de doctorat şi sinteze, fără milă, a fost făcut să creadă că e scriitor.
Şi-ar fi putut trage un glonte în cap, acest om.
Cine fabrică ‘scriitori’, ce face şi desface opere, reputaţii? E impostura structurală a editurilor, enorma mizanscenă lucrativă prin care e simulată o producţie de artă în secol? Oamenii nu sunt cu totul imbecili. Oricine observă, într-un anticariat, că din producţia anilor ’60-70-80 n-a mai rămas nimic, cu excepţia – aproximativă – a patru-cinci titluri, la drept vorbind destul de jalnice. Totuşi, premiile au fost încasate. Articolele de elogii au fost, ca într-o psihoză colectivă, cu sinceritate scrise. Sute de locuri, în bizare ‘uniuni de creaţie’, au fost ocupate. De cine? Mister. Rămâne un maldăr de terfeloage de felurile grosimi, a căror simplă răsfoire îţi trimite un nor de praf pe esofag şi o silă resemnată în suflet. O producţie de spectre; luat în sine, sistemul e o lungă procesiune de fantome.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu