Imi amintesc ce nerabdatoare era sora in ziua nuntii sa treaca mai repede, ca era asa de stresata incat nu mai avea chef de nimic. La urma urmei s-a distrat si s-a lasat purtata de al. Insa cu cateva luni in urma abia astepta ca evenimentul sa vina mai repede. E logic, cred, la ceva asa de important, sa vrei sa vina si apoi sa iti fi teama chiar in ziua cu pricina.
Eu probabil ca si domnisoara de onoare eram mult prea preocupata de flori, nasi si altele si mult prea implicata sa iasa totul bine ca sa nu ma traga nimeni de urechi, in cat sa mai simt emotiile.
Despre casatorie insa nu stiu zau ce sa zic. Eu nu sunt de acord cu nuntile, niciodata nu am fost. E atata nebuneala in jur si atata agitatie... stau si ma gandesc daca ne-am folosi energia sa facem ceva util pentru societate in acea zi cred ca am avea mult mai multe realizari. Desigur, egoismul uman isi zice cuvantul si probabil ca isi va zice si la mine. Fiecare fata se vede mireasa, ca o printesa si fiecare fata vrea ceva special. Nu stiu zau, dar deocamdata nu gandesc asa.
Nunta in sine mi se pare o oboseala teribila si pentru ce? Eu gandesc ca daca vreau intr-adevar sa fac ceva frumos, dupa o eventuala cununie, as putea da, sa fac o masa in familie, cu dans si cu voie buna, insa in nici un caz cu atata agitatie, sa vina cu catel cu purcel, sa nu mai stiu de mine, sa apara tot felul de necunoscuti, ca e sora lu’ nu stiu care matusa de pe tatal socrului mare si asa mai departe. Da, sunt de acord ca oamnii trebuie sa sarbatoreasca evenimentele importante din viata insa nu cu atata fala.
In cele din urma nu nunta sau petrecerea de nunta te face mai om, si sa nu mai punem la socoteala si oboseala si nervozitatea bietei mirese. Eu sincer nu as face fata la asa ceva. Nu sunt genul de om caruia sa ii placa sa fie inconjurat de zeci de oameni care sa se minuneze de propria-mi frumusete de mireasa, chiar daca parerea lor e cu totul alta.
La urma urmei cum ziceam si la inceput, orice fata isi doreste, poate la momentul potrivit imi voi dori si eu sa fiu mireasa si am grijile mele, sa innebunesc zile de-a randul si sa ma agit ca sa fac ceva perfect.
Eu probabil ca si domnisoara de onoare eram mult prea preocupata de flori, nasi si altele si mult prea implicata sa iasa totul bine ca sa nu ma traga nimeni de urechi, in cat sa mai simt emotiile.
Despre casatorie insa nu stiu zau ce sa zic. Eu nu sunt de acord cu nuntile, niciodata nu am fost. E atata nebuneala in jur si atata agitatie... stau si ma gandesc daca ne-am folosi energia sa facem ceva util pentru societate in acea zi cred ca am avea mult mai multe realizari. Desigur, egoismul uman isi zice cuvantul si probabil ca isi va zice si la mine. Fiecare fata se vede mireasa, ca o printesa si fiecare fata vrea ceva special. Nu stiu zau, dar deocamdata nu gandesc asa.
Nunta in sine mi se pare o oboseala teribila si pentru ce? Eu gandesc ca daca vreau intr-adevar sa fac ceva frumos, dupa o eventuala cununie, as putea da, sa fac o masa in familie, cu dans si cu voie buna, insa in nici un caz cu atata agitatie, sa vina cu catel cu purcel, sa nu mai stiu de mine, sa apara tot felul de necunoscuti, ca e sora lu’ nu stiu care matusa de pe tatal socrului mare si asa mai departe. Da, sunt de acord ca oamnii trebuie sa sarbatoreasca evenimentele importante din viata insa nu cu atata fala.
In cele din urma nu nunta sau petrecerea de nunta te face mai om, si sa nu mai punem la socoteala si oboseala si nervozitatea bietei mirese. Eu sincer nu as face fata la asa ceva. Nu sunt genul de om caruia sa ii placa sa fie inconjurat de zeci de oameni care sa se minuneze de propria-mi frumusete de mireasa, chiar daca parerea lor e cu totul alta.
La urma urmei cum ziceam si la inceput, orice fata isi doreste, poate la momentul potrivit imi voi dori si eu sa fiu mireasa si am grijile mele, sa innebunesc zile de-a randul si sa ma agit ca sa fac ceva perfect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu